Cu Deniz am început cu stîngul. Prima interacțiune a fost pe Facebook, firește, această platformă de prietenie care creează atîta dușmănie. Ce vedeam eu din partea mea a ecranului era o agitație obsesională în a intra în grațiile sistemului artistic. Și, se pare, eu eram fața sistemului. Popescu încoace, Popescu încolo, Deniz dădea semnele clare ale unui puști capricios care se apucase de pictură și … solicita recunoaștere. O făcea însă cu ceva umor.
Mai văzusem așa ceva, dar de obicei acest tip de fixație nu are viață lungă, e un balon de săpun care face poc la primul contact cu un fulg de păpădie. Dar … nu… la Deniz atașamentul față de pictură persista. Am aflat că s-a apucat de pictură tîrziu, odată cu pandemia și că întîlnirea cu arta a fost o revelație. Fiind un individ articulat, a studiat pe cont propriu istoria artei, și-a dat seama de faptul că îi lipsesc aptitudinile tehnice și a început să recupereze. După mai bine de 5 ani este încă în proces de acumulare. Expoziția de față e prima noastră colaborare.
Am fost bănuit de multă lume că-mi plac marginalii. Nu pot să neg , și pot să justific de ce. Mi-am lămurit asta de mult, cu nea Ion Bârlădeanu. Țin minte că atunci, prin 2008, cînd ne-am întîlnit, părerile erau împărțite printre artiștii galeriei. Unii exultau, alții considerau că ce face Bârlădeanu este o artă neserioasă, neprofesionistă. Chiar acesta a fost termenul, “neprofesionist” care mi-a fost aruncat de unul dintre artiști atunci cînd am zis că vreau să merg cu colajele lui nea Ion la un tîrg. Nu, Dane, noi suntem profesioniști, nu ne pui lîngă el…
Mi-a picat foarte greu atunci, dar, mi-a și conturat o teorie personală, anume că arta nu este o profesie, este un instinct. Singurul uman pe care nu-l împărțim cu tot viul ce forfotește. Adică poate fi o profesie, însă dacă nu mai e și instinct, atunci devine industrie, produs, imagini sau obiecte de păcălit bogătanii.
Ce fel de impuls primar poate fi dorința de exprimare artistică? Nu văd decît o variantă de răspuns: este un mod de a echilibra o situație existențială tensionată de prea multe fisuri. Omul este spart interior în mii de bucăți, simte ceva și gîndește altceva, gîndește ceva și vorbește în parte despre acel ceva, spune ceva și făptuiește opusul. La final face ceva și a doua zi obosește și făptuiește contrariul. Sînt puține instrumente spirituale care pot suda acest golem disjunct. Arta este unul dintre ele.
Iar, pentru mine, artiștii care nu au o educație formal-academică au o prospețime aparte, o ingenuitate a demersului care te pun în fața acelei necesități instinctuale de exprimare dintru-nceput. De aceea, pentru mine, termeni precum “art brut”, “outsider art” sau ‘primitive art” sunt simple bastoane conceptuale de aburit vizitatorii în muzee. Sunt goale de conținut, spun doar că artistul respectiv nu a trecut printr-un cadru educațional instituțional. Ion Țuculescu și Horia Bernea, spre exemplu, doi dintre cei mai influenți artiști români din ultima perioadă nu au trecut prin furcile caudine ale învățămîntului artistic românesc. Asta spune ceva despre sistem.
Bun, dar cum ne dăm seama de valoarea unui demers, cum alegi tu, Popescu, totuși faci o discriminare valorică atunci cînd decizi să colaborezi cu un artist, nu? Aici, firește că nu am criterii inflexibile, și orice cooperare este un pariu personal.
În cazul lui Deniz, apreciez mai întîi determinarea. Totul pare efemer în părerile lui, azi e comunist, mîine e liberal, ideologiile le încearcă ca pe niște cămăși prost croite și le aruncă destul de repede la gunoiul istoriei personale. Exprimarea artistică e singura constantă. E și instrumentul care-i exorcizează toate angoasele personale.
Toate lucrările lui sunt un amestec de reușite și greșeli tehnice, de umor intenționat și involuntar. Frumusețea și dezagreabilul dansează împreună, lucrările lui Deniz avînd naturalețea căutării ingenue. De multe ori impresia în fața multor lucrări de artă contemporană este ca aceea în care ai intrat fără să vrei la un examen. Ți se testează cunoștințele sau coloratura ideologică.
Nimic din toate acestea la Deniz, aici ești pus în fața unei aventuri personale în care totul e pus în joc: plusurile dar mai ales minusurile lui. Acest lucru este seducător într-un mod mult mai intim decît orice construct tehnic bine realizat după canoane profesioniste.
Expoziția de față, “România – Nebunia” (referință conștientă la performance-ul Rostopasca: “România vs Dușmania”), ultima realizată de Deniz în Intrarea Bitolia, nr. 40, propune în mare lucrări noi aranjate pe trei niveluri.
La subsol, monștrii-zei, huma personală, “Subinconștientul” după cum ar zice Nicolae Comănescu. La parter, avem reacția față de rumoarea prezentului, unde fascismul planează ca o anticameră a apocalipsei. La etaj, în atelierul lui, totul se sublimează, miza devine frumusețea, începe dialogul cu toți ceilalți pictori care privesc muți peste umăr de fiecare dată cînd pui o tușă pe pînză.
(Dan Popescu)
Vernisajul expoziției de pictură Deniz Constantin: “Curatoarea vine mâine” are loc in București, joi 23 martie, la ora 18 – într-un spațiu privat din str. Intrarea Bitolia nr 40, în zona Dorobanti. Generos cu cele patru nivele de expunere, spațiul este în tatonări, în perspectiva indecisă de a deveni galerie? artist-run? atelier? casă de artist neconvențional?
Fondul de peste 50 de lucrări pe simeză (“plus alte 40 în beci!!!” după cum anunță cu abandon artistul) reunește lucrări de dată recentă, în ulei pe pânză și colaj, precum și câteva lucrări de început. Parcursul expoziției, compus ca un hyper-turat și multi-color playlist vizual de greatest hits, oferă un scan social și personal tragi-comic, o citire prin lentilă roz a lumii în care trăim, adesea neatenți și însingurați.
In ultimii ani, Deniz Constantin a devenit discret-cunoscut în mediile alternative ale scenei de artă contemporană bucureștene, expoziția de față fiind prima care se deschide către un public extins, de specialiști, colecționari și privitori-iubitori de artă. Titlul insolit-ironic al expoziției, ales chiar de Deniz, semnalează, ludic, voita autonomie de lucru a artistului doritor să fie factotum, cât mai puțin însoțit de atributele clasice ale practicii curatoriale.
Deși este, în cea mai mare parte, propriul inventator, dirijor și organizator de concept și auto-finanțare al actualei expoziții, artistul a integrat în demersul său o dublă colaborare, făcând echipă flexibilă cu Ruxandra Balaci, directorul-artistic fondator al MNAC, care l-a consiliat în selecția lucrărilor, și, prin agenția artMoves, cu Gabriela Massaci, care a susținut agenda de management și comunicare a proiectului.
Rezultatul, negociat pas cu pas, este o expoziție cu o energie irezistibilă, care păstrează intactă efervescența și spontaneitatea ireverentă care sunt marca artistului, punctând totodată resorturile de valoare și de conectare la istoria artei contemporane pe care pictura praticată de Deniz Constantin le înglobează în mod semnificativ.
“Melting pot de Basquiat, Van Dongen, Kippenberger, Comanescu, surrealism gen Carrington, grotesc expresionist gen Munch, gluma pop gen Simionoiu, energii de Gojira, Ovia, Artaud sau Dezarticulat – asimilări recognoscibile sau nu, asumate explicit sau nu dar prelucrate într-o altă dimensiune – constituie playlist-ul lui Deniz Constantin.
La cocktail participă și kitsch-ul de context, both glammy & trashy, distorsiunea, reciclarea a tot ce-i place, deruta, comemorarea ironică, sublimarea însingurării și a anxietății prin reprezentare. Din acest BIG MIX (de DJ vizual) emană o energie strong, singulară, enjoyable sau suferindă – marca Deniz.” (Ruxandra Balaci)
“Tehnica pe care o folosesc se bazează mult pe accident și pe spontaneitate. Nu încerc să fac ceva șlefuit, îl las pe privitor cu minimul esențial și încerc să îl aduc în zona mea de umor prin calambururi de culoare, ca apoi să completeze “detaliile” prin ochiul minții.” (Deniz Constantin)
Născut la București în 1984, Deniz a studiat sociologia la Universitatea din Zurich (2003-2007) și a lucrat apoi o perioadă în publicitate și marketing digital precum și ca bucătar. Explorator și în mare parte auto-didact, și-a descoperit pasiunea pentru pictură în timpul unui voiaj prelung în estul Asiei, în 2017 – 2020. A urmat apoi cursuri de pictură clasică la Barcelona (2021), parcurgând însă convergent varii influențe artistice, prin post-impresionism, abstract, realism – până la art brut. În prezent este exclusiv pictor, având la activ trei expoziții anterioare la București și Chișinău, curatoriate de Eugen Rădescu (The solo is the only reason aliens haven’t destroyed earth yet, 2021 și Ferma animalelor, 2021) și de Bogdan Bălan (Billionaires, stay în space! 2022). Pictura sa, exuberantă cromatic, cu ecouri din fovism și naivi, reflexivă sub aparența sa caricaturală, tratează cu umor incisiv idei și obsesii personale precum visul, capitalismul, războiul, bătrânețea, relațiile de dominație sau solitudinea marilor aglomerări umane. In prezent, artistul nu se regăsește în portofoliul unei galerii anume, fiind interesat de spațiile de expunere alternative. Trăiește și lucrează la București.
Expoziția “Curatoarea vine mâine” este deschisă timp de o lună în spațiul din Intrarea Bitolia nr 40, București, în perioada 23 martie – 20 aprilie 2023 iar după vizionarea-vernisajul care este deschisă public, expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 15 – 20, cu un telefon în prealabil la 0751 233 399
în anexe: invitație eveniment | CV & artist statement | imagini lucrări
Deniz Constantin [n.1984, București, RO]
2003 – 2007, studii de sociologie la Universitatea din Zurich
2006 – 2017, parcurs profesional în publicitate și marketing digital, cu incursiuni într-o posibilă carieră de bucătar
2017 – 2020, călatorie în Asia de est / Thailanda, unde și-a descoperit pasiunea pentru pictură
2021 – 2022, studii de pictură realistă la Barcelona Academy of Art
2021, expoziție personală The solo is the only reason aliens haven’t destroyed earth yet, la Apolo 111, București, curator Eugen Rădescu
2021, expoziție personală Ferma animalelor, la ArtHub, curator Eugen Rădescu
2022, expoziție personală Billionaires, stay in space!, la Zpatiu / Chișinău, curator Bogdan Bălan
2023, expoziție personală Curatoarea vine mâine, în București, Bitolia 40, consiliere Ruxandra Balaci
Trăiește și lucrează în București.
Când pictez încerc să mă simt bine și de multe ori mi se întâmplă să râd în timp ce pictez. Lucrările mele corespund umorului meu propriu, în care încerc o abordare anume asupra socialului, o resemantizare mai degrabă decât o judecată de valoare.
Întotdeauna am în vedere că acolo unde sunt ironic să fiu și auto-ironic, iar dacă devin sarcastic să o fac cu dragoste pentru subiect.
Multe din ideile mele provin din obsesii personale, propriile vise, capitalismul, războiul, bătrânețea, relații de dominație, petreceri.
Tehnica pe care o folosesc se bazează mult pe accident și pe spontaneitate. Nu încerc să fac ceva șlefuit, îl las pe privitor cu minimul esențial și încerc să îl aduc în zona mea de umor prin calambururi de culoare, ca apoi să completeze “detaliile” prin ochiul minții. Tocmai de aceea s-ar putea spune că fac o pictură din familia artei brute, cu o doză de stilistică naivă – asta îmi permite să epuizez potențialul picturii ca pictură, și să nu rămân într-o zona a ilustrației.
Peste orice, dacă am reușit să transform angoasele și obsesiile mele într-o imagine voioasă, atât pentru mine cât și pentru privitor, consider că am câștigat.
Deniz Constantin, martie 2023